Acest reality show rusesc îi lasă pe participanți să ucidă și să violeze

de: George Stanciu
16 12. 2016

Siberia va găzdui un reality show unic, în care totul va fi permis, chiar dacă vorbim de acte care i-ar putea trimite pe participanți după gratii.

2017 va fi anul în care un reality show rusesc va debuta cu un format unic. Game2: Winter este un joc în care 30 de concurenți vor avea de supraviețuit în sălbăticia din Siberia, timp de nouă luni, înfruntând temperaturi ce vor ajunge chiar și la -40 de grade Celsius. Câștigătorul va fi premiat cu 1,6 milioane de dolari, iar show-ul va fi transmis în direct, 24/7, pe internet.

Fiecare participant trebuie să semneze un contract prin care înțeleg și acceptă faptul că poate fi rănit, mutilat sau chiar ucis, se arată chiar în reclama pentru noul reality show. Acesta urmează să se desfășoare pe o suprafață de 9 kilometri pătrați, iar zona fi supravegheată de 2000 de camere video. Conform aceleiași reclame, totul este permis: ”luptele, alcoolul, crimele, violurile, fumatul, orice”.

În contract se stipulează, însă, că cei ce comit crime pot fi arestați. Regulamentul arată că jocul are loc pe teritoriul Rusiei și că legile statului vor fi puse în aplicare, la nevoie, arată theguardian.com.

Concurenții vor avea de supraviețuit într-o regiune unde au șanse să dea peste urși sau lupi. În plus, aceștia vor avea dreptul să poarte cuțite, dar nu pot folosi arme de foc. Acest reality show este ideea antreprenorului, Yevgeny Pyatkovsky, ce spune că va refuza să acorde despăgubiri concurenților ce pățesc ceva în timpul jocului.

Nu va exista o echipă de filmare; pe lângă camerele de supraveghere instalate în suprafața de joc, fiecare participant va avea la dispoziție propria cameră de filmat. Cei ce vor să se înscrie trebuie să fie majori și să nu aibă probleme pshicice.

”Show-ul promite să ajungă la o audiență internațională”, spune Pyatkovsky, adăugând că ”Cinci țări și-au exprimat dorința de a transmite această emisiune”.

Acesta mai adaugă și că deja sunt 60 de persoane înscrise, inclusiv un american.